Organiează Gala Voluntariatului în județul tău!

Ce trebuie să știi înainte?

Am început să organizăm Gala Voluntariatului din pasiune pentru voluntariat și voluntari. După 4 ani de la ultima gală pentru sărbătorirea voluntariatului la nivel național, am readus puterea comunității în inimile voluntarilor și ale organizațiilor non-guvernamentale din România. 

În fiecare an, Gala Voluntariatului își dorește să ajungă la poveștile de la firul ierbii. Acest lucru devine tot mai dificil pentru noi, fiind o echipă mică, formată din voluntari ca și cei pe care îi premiem la edițiile noastre. 

Avem nevoie de ajutorul tău să facem cunoscute poveștile eroilor ascunși ai comunității și să creștem numărul voluntarilor. Hai în comunitatea noastră!

Ghidul organizatorului

Transparența și responsabilitatea sunt valorile cu care am pornit la drum în 2022. Credem în puterea ta de a-i motiva pe cei din comunitatea ta să sprijine cauzele pentru care lupți tu și alți prieteni de-ai tăi. 

Pentru ca evenimentele sub egida Galei Voluntariatului să fie un real context de sărbătorire și inspirație, am pregătit sfaturi și principii pe care să îți construiești evenimentul.

Dacă deja se organizează Gala Voluntariatului sub egida noastră în județul tău, te încurajăm să iei legătura cu organizatorul evenimentului și să vezi cum te poți implica.